Arii naturale protejate.

Conform CNPM, in Romania, exista arii naturale protejate de interes national. Acestea sunt: Rezervatii ale biosferei cat si Situri RAMSAR.

Ariile protejate, prin valoarea lor naturală şi gradul redus al intervenţiei umane pe teritoriul lor, sunt cele mai bune exemple şi modele pentru sistemele ecologice naturale şi seminaturale.

Ariile protejate sunt percepute încă de foarte mulţi oameni, doar în sensul lor “conservaţionist”, fiind considerate adevărate „oaze” ale naturii sălbatice care trebuie protejate numai pentru conservarea speciilor care le populează. Foarte puţin este recunoscut faptul că zonele aflate în regim natural şi seminatural constituie de fapt suportul “vieţii” şi implicit al dezvoltării socio-economice. 
S-au constituit astfel, arii protejate care conservă zone naturale de pe glob, unde intervenţia omului este aproape inexistentă, dar şi zone în care intervenţia omului este prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanţă peisagistică şi culturală deosebită. 

  • Delta Dunarii. Aceasta se afla in judetele Tulcea cat si Constanta si se intinde pe o suprafata de 580 000 hectare. Delta Dunarii a fost desemnata ca si arei protejata in anul 1998 conform legii 82/1993 cu completarile si modificarile ulterioare. 
    Teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, delimitat conform legii, are o suprafaţă totală de circa 580.000 de hectare şi este amplasat în sud-estul României, cuprinzând Delta Dunării propriu-zisă, Complexul lacustru Razim-Sinoie, Dunărea maritimă până la Cotul Pisicii inclusiv zona inundabilă Somova-Parcheş, lacul Sărături-Murighiol şi zona marină cuprinsă între litoral şi izobata de 20m. 
    Din suprafaţa totală a Rezervaţiei, mai mult de jumătate (312.440 ha) o reprezintă ecosistemele naturale acvatice şi terestre incluse în lista zonelor cu valoare de patrimoniu universal (Convenţia Patrimoniului Natural Universal UNESCO) precum şi cele destinate reconstrucţiei ecologice, zone care constituie domeniul public de interes naţional. 

In Romania, ariile protejate sunt: 

  • Parcul National Retezat este situat in judetul Hunedoarasi se intinde pe o suprafata de 38047 hectare. El a fost desemnat arie protejata in anul 1979.
     Aici pot fi găsite 1190 de specii de plante- peste o treime de speciile de plante din România, 90 de specii de plante endemice, care nu mai pot fi văzute nicăieri, 185 de specii de păsări si 80 de lacuri şi tăuri.
  • Pietrosul Rodnei.
    Rezervatia naturala Pietrosu Mare cuprinde cel mai impresionant relief glaciar din Muntii Rodnei si este situata in jurul Varfului Pietrosu, ce atinge o inaltime de 2.303 m. Aria protejata are un caracter complex si prezinta o deosebita  importanta stiintifica si peisagistica. 
    Rezervatia naturala Pietrosu Mare apartine din punct de vedere  administrativ de orasul Borsa si de comuna Moisei. Cu o suprafata de 3.300 hectare, aceasta apartine categoriei a I-a a IUCN (Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii) si cuprinde partea nordica a Muntilor Rodnei. Rezervatia stiintifica s-a constituit ca arie protejata prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului National – sectiunea III – a zone protejate si este prevazuta la pozitia 2563. Este declarat arie protejata din anul 1979. 
    In  cadrul ariei protejate Pietrosu Mare sunt prezente mai multe lacuri glaciare printre care amintim Buhaescu I, situata  sub varful Buhaescu Mare, la o altitudine de 1.905 m.
Scroll to Top
Shares